Instituto de Enseñanza Secundaria Manuel de Falla
Liceu Public
Țara: Spania
“ La liceu există cineva care se ocupă de organizarea actualizării digitale, dar ea vede nevoia unei rețele de sprijin pentru persoanele care urmează să se pensioneze sau să se pensioneze anticipat.”
“ Combinația dintre îngrijirea familiei și munca, deconectarea profesorilor și familiilor și decalajul dintre generații pot avea toate efecte negative pentru profesori.”
“Principala problemă vine din lipsa de sprijin din partea administrației. Iar lipsa muncii în echipă, există multă detașare și sentiment de neapartenere la grup.”
“Aflarea modului în care adolescenții comunică, de exemplu prin Twitter sau TikTok, îi ajută pe profesori să înțeleagă și să se adapteze la elevii lor.”
Interviu integral
Vârsta de pensionare a crescut treptat și va crește cu 5 până la 10 ani până la vârsta de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei, până în 2030. V-ați gândit la asta?
M-am gândit la asta pentru că văd colegi care o trăiesc. Dar este adevărat că în cazul meu, simt că a mai rămas atât de mult timp încât nu știu prea bine și există o mare incertitudine cu privire la care va fi conceptul de pensionare când voi ajunge la acea vârstă. Sper ca pensionarea ca atare să continue să existe, dar acum am 41 de ani și știu că am multă viață profesională în față. Așa că o văd la colegi, unii suferă de asta, le este frică de această creștere a vârstei de pensionare. Dar, din moment ce îmi place atât de mult meseria mea, e bine să mă gândesc la pensionare, dar vom vedea cum mă voi descurca când va veni momentul.
Credeți că la această vârstă (65 de ani) veți fi în continuare angajat pe deplin și că capacitatea dvs. de muncă va fi ridicată?
Ei bine, sper că da pentru că eu cred că în această meserie, atunci când ești în contact cu elevii, în cazul meu sunt de la gimnaziu, este foarte important să știi să te lege cu ei, să ai un contact bun cu ei. În acest sens, cred că având în vedere acest domeniu de lucru, da, capacitatea mea va fi diferită, dar experiența pe care o voi avea va fi și mai mare. Sper să fiu pe deplin pregătit și capabil să rezolvăm acea diferență generațională care devine din ce în ce mai mare, dar este adevărat că eu cred că munca noastră ne permite să fim mereu în contact cu acel tânăr și să putem menține acea dorință de a munci.
Ai un plan personal?
În ultimul timp am avut foarte multe insistențe din partea administrației și din moment ce sunt funcționar public și lucrez la un centru public, avem o mulțime de actualizări în ceea ce ei numesc „planul digital”. Peste câțiva ani va trebui să avem o acreditare digitală, la fel ca ce se întâmplă cu cadrul lingvistic european și chiar acum acesta este planul care ni se oferă. Dar un plan personal de-al meu, nu. Predau de mai bine de treisprezece sau paisprezece ani, iar în acel timp a fost cazul învățării din mers. Deci da, ar trebui să mă gândesc la asta, ar trebui să mă opresc să mă gândesc care este planul meu. Dar, cum v-am spus mai devreme, din moment ce privesc pensionarea de la distanta, iar in momentul de fata asta imi functioneaza, profit doar de ceea ce imi ofera administratia si vorbesc mult cu copiii ca sa nu devin deconectat. Dar ar trebui să încep să caut, pentru că este adevărat că uneori oboseala își ia cugetul și este important să nu te lași în plictiseala pe care o văd din păcate la unii colegi.
Ai un plan pentru liceu?
În școala mea, este adevărat că avem un fel de plan. Avem un coordonator care se ocupă de conexiunea digitală, să zicem, și n-ar fi un lucru rău dacă s-ar fi venit cu un plan mai dezvoltat, nu pur digital, ci un fel de rețea de sprijin pentru ca profesorii să știe să se conecteze bine și, de asemenea, cum să rămâneți motivați și activi. Pentru că am colegi de cazuri care deja așteaptă cu nerăbdare să numere înapoi zilele până la pensionare și alții, totuși, care sunt dornici să participe și ar dori să facă acest lucru. Atunci n-ar fi un lucru rău dacă fiecare institut ar avea propria sa organizare în ceea ce privește mentorii seniori, sau ceva de genul, dar acest lucru trebuie discutat cu echipa de management pentru că același lucru se întâmplă întotdeauna. Dacă intri într-un astfel de proiect, o faci cu prețul timpului personal și asta, din păcate, mărește munca, și scade dorința de a lucra în continuare, deci este un cerc vicios.
Alte probleme care pot cauza scăderea capacității profesorului?
Ei bine, nu prea sunt de acord că capacitatea scade. Pentru că este adevărat că câștigi o experiență incredibilă și cred că este păcat să nu poți profita la maximum de acea experiență. Dar este adevărat că există și alte circumstanțe care afectează capacitatea de muncă a profesorilor. Mai ales când un profesor începe să îmbătrânească, sau părinții lor devin în vârstă și încep să aibă nevoie de mai multă îngrijire. Sper că acum, odată cu noua lege a familiei în vigoare, oamenii vor oferi puțin mai mult ajutor pentru a combina sarcinile externe, cum ar fi îngrijirea copiilor sau îngrijirea părinților alături de volumul de muncă și îndatoririle legate de muncă. O altă problemă care are, fără îndoială, efect este cea a decalajului generațional dintre elevi și profesori. Acest lucru nu este atât de mult legat de volumul de muncă de predare în sine, ci mai degrabă de problema de a putea înțelege bine cu studenții. Dacă există o conexiune limitată cu studenții, asta te face, desigur, epuizat, ceea ce poate contribui la epuizare.
Care credeți că sunt motivele pentru care profesorii pot începe să se simtă deconectați sau depășiți?
Ei bine, cred că din câte văd la colegii mei care sunt mai puțin conectați, primul motiv este lipsa de sprijin din partea administrației. Dacă acești colegi ar fi avut mai mult sprijin sau mai multe facilități, poate că nu ar fi considerat atât de necesar să se oprească din predare. Am avut în trecut colegi care predau la un moment diferit, cu o încărcătură didactică mai mică și cu dinamică de lucru diferită. Și mai presus de toate, mai cred că am pierdut acel simț al muncii în echipă, sentimentul muncii în echipă între profesori. În zilele noastre institutele îmi dau un sentiment foarte deconectat. De exemplu „Mă voi ocupa de treburile mele, sunt profesor de geografie și istorie” sau „Sunt profesor de matematică”. Când eram student, am văzut că profesorii mei erau o echipă și astăzi par mult mai detașați. Nu știu dacă este o chestiune de societate în general, dar acea detașare, acel sentiment de neapartenență este un motiv. Pentru că în institutul meu adevărul este că personalul permanent este destul de mare, dar nu există sentimentul de apartenență pe care l-am avut când eram student. Acum, ca profesor, nu o trăiesc la fel și cred că acesta poate fi unul dintre motivele care duc la acest tip de deconectare. Păcat, într-adevăr.
Care sunt alte măsuri care ar putea fi introduse în instituții pentru a aborda problemele legate de vârstă?
Despre acesta nu am vorbit, dar cred că și familiile au o oarecare responsabilitate în acest sens și ar trebui informate că copiii lor au un profesor care se apropie de vârsta pensionării. Și este, de asemenea, important ca și ei să-l susțină. Dar, din păcate, există tot mai puține contacte școală-familie. Dar mi s-ar părea o idee bună ca alte părți ale comunității educaționale, familiile, să recunoască faptul că au un profesor aproape de pensionare care are nevoie de sprijinul lor. Familiile pot funcționa foarte bine, dar pot fi și foarte pretențioase. S-ar putea chiar să întoarcă situația și să creadă că un profesor care este pe cale să se pensioneze nu este cea mai bună opțiune pentru a-și învăța copiii. Dar mai întâi, nu numai pentru familie, ci și pentru societate în general, este important să punem în valoare importanța profesorilor aproape de pensionare și să recunoaștem că aduc valoare instituției, fără îndoială.