Istituto di Istruzione Superiore J. von Neumann – Română

Dinamica vârstei profesorului: explorarea provocărilor din școala noastră

Nu există o politică reală de management al personalului în ceea ce privește vârsta în sectorul educațional, în școala de stat, în special în liceul în care lucrez. Nu există sub nicio formă, nu se face referire la el în circularele ministeriale, în circularele oficiilor regionale de învățământ sau la nivel local în rețelele școlare.

Adesea, unele inițiative încep de jos și apoi pot ajunge sus, sau nu. Inițiativele pe care le-am propus în trecut, când am început cu lupte sindicale, erau despre tineri, pentru că eram tineri... de exemplu, cele pentru includerea creșelor în școli. Acum, vârsta medie a profesorilor este atât de mare încât înlocuirea maternității este o raritate.

Principalele motive care au condus la provocările cu care ne confruntăm

Există un sentiment larg răspândit aici despre problemele de vârstă. Am 62 de ani și sunt pe cale să mă pensionez; in 1 sau 2 ani, in cel mai rau scenariu conform Legii Fornero, voi fi atins limita de contributie. Am început să predau la 21 de ani și pe atunci totul era foarte diferit. Vârsta medie a profesorilor era foarte diferită. De asemenea, pensionarea era diferită și limita de vârstă de pensionare era de 60 de ani. Școala permitea și pensionarea anticipată după 19 ani de serviciu: am văzut colegi ieșindu-se la 40 de ani.

A fost o schimbare constantă a personalului în școală... cu siguranță mai mult decât există acum.

Aveam 21 de ani, și aveam și alți colegi de aceeași vârstă, aveam mulți colegi sub 30... bătrânii erau colegii de 50 de ani. Astăzi, tinerii sunt cei de 50 de ani, iar cei bătrâni sunt cei de 70 de ani. Astăzi ne pensionăm la 67 de ani, dar nu toată lumea a atins limita de cotizare și astfel pensionarea este amânată.

Fac această introducere pentru a vă face o idee despre personalul didactic din licee/liceale. Cred că situația este asemănătoare la nivelul gimnaziului, poate oarecum diferită la nivel primar... cel puțin atâta timp cât accesul la profesie este reglementat printr-un examen oficial.

Deci aceasta este de fapt o problemă despre care toată lumea o simte foarte tare, vedem aceste probleme în fiecare zi, suntem foarte fericiți când vine un coleg tânăr... și prin tânăr mă refer la un coleg de 40 de ani. Anul acesta sunt mentorat unui coleg care a câștigat competiția națională și are 31 de ani.

Despre managementul vârstei avem discuții cu managerii, cu colegii, cu supraveghetorii, cu sindicatele, dar sunt foarte puține măsuri de intervenție.

Abordarea și prevenirea problemelor legate de vârsta profesorilor: măsuri organizatorice în vigoare în școala noastră

Pe măsură ce cariera unui profesor avansează, el sau ea ocupă funcții de reprezentant în comitete, precum și de îndrumare a noilor colegi sau de angajare în cercetări pedagogice și didactice. O parte din orele frontale sunt apoi înlocuite cu alte activități.

Unele încercări de management al vârstei au fost făcute, cel puțin în teorie, odată cu introducerea orelor de perfecționare (cu așa-numita „Reforma școlară bună”). Aceste ore ar trebui folosite pentru a sprijini și a fi susținut de colegi, pentru a se instrui sau actualiza.

Dar acest lucru este valabil doar pe hârtie; în practică, orele de perfecționare sunt folosite pentru a acoperi orele de înlocuire: cei care ar trebui să facă „îmbunătățirea” devin o garanție pentru a înlocui profesorii absenți.

Problema suplinitorilor este gravă deoarece la nivelul gimnazial nu poate fi chemat niciun profesor suplinitor pentru absențe mai mici de 10 zile.

Diversele reforme din ultimii ani au redus din ce în ce mai mult numărul de ore suplimentare care ar putea fi folosite pentru alte activități. Prin urmare, orele de prelungire ar putea fi un instrument pentru managementul vârstei. Desigur, nimeni nu vorbea despre managementul vârstei la momentul reformei... și nimeni nu vorbește despre asta acum. Dar această schimbare generațională trebuie să se întâmple, pentru că noi, profesorii în vârstă, va trebui să ne pensionăm în curând. Ar putea fi util să vorbim despre managementul vârstei. Voi propune utilizarea orelor de îmbunătățire în această formă.

Un lucru legat de managementul vârstei pe care îl facem este chestionarul de siguranță... toți o facem. Trebuie să completăm un chestionar despre bunăstarea școlii și de aici apar diferitele probleme legate de vârstă. Deci, datele sunt și acolo... nu este doar chatter, sunt date structurate.

Furnizarea chestionarului este obligatorie. Directorul trebuie să-l distribuie, în caz contrar Ministerul va impune sancțiuni administrative. Dar nu este obligatoriu să se folosească rezultatele chestionarului, care sunt adesea puse deoparte sau pilotate într-un fel, deoarece este important pentru școală să iasă la iveală un nivel satisfăcător de bunăstare...

Directorul ar putea delega distribuirea de chestionarele și analiza datelor, dar delegatul ar trebui să facă acest lucru în timpul orelor suplimentare... nu toată lumea vrea să petreacă ore suplimentare confruntându-se cu disconfortul găsit în chestionar.

Suntem privilegiați pentru că suntem o școală mică și nu avem probleme de supraaglomerare: avem 1.200 de elevi dar sunt repartizați pe 3 locuri. Dar instrumentele sunt acolo.

Pentru școală, un moment cheie în care apar adesea probleme de vârstă este alegerea orarului. Sunt colegi care au copii mici, alții care au grijă de părinți în vârstă... încercăm să mediam între diferitele nevoi ale colegilor. La începutul anului, fiecare ar furniza un așa-zis orar „desiderata” (dorit), cu preferințele sale de orar, și am încerca să-i mulțumim pe toată lumea. De la Reforma Moratti și de la reducerea numărului de ore „disponibile”, acest lucru nu mai este posibil, parțial pentru că există riscul de a mulțumi pe cineva și de a ne displace pe altcineva. Dar cred că ar fi putut fi ceva potrivit pentru managementul vârstei... ar trebui să se gândească la asta acum.

Analizarea argumentelor pro și contra: conștientizarea de către profesor a măsurilor organizaționale

Aceste măsuri nu pot fi cerute direct de la școală, pentru că autonomia lor nu merge atât de departe. Sau cel puțin niciunul dintre noi nu s-a gândit să sublinieze că există și un interes pentru managementul vârstei, la nivel european.

La nivel sindical, s-a întrebat de mai multe ori, problema este foarte puternică, pe lângă posibilitatea de redistribuire în alte domenii, există și măsuri care pot presupune schimbarea locului de muncă pe parcursul carierei unui profesor.

Cred că o mare problemă în școli este lipsa unor cifre intermediare, pentru că sunt îngrijitori, secretare, profesori și manageri. Nu există intermediari; ele există pe hârtie, dar nu în practică. Nu există grupuri, nu există departamente. Nu este posibil să apelați la altcineva decât managerul pentru probleme sau sugestii, pentru probleme organizatorice precum managementul vârstei. Managerul trebuie să fie cel căruia i se raportează totul și adesea nu are nici mijloacele, nici timpul. De exemplu, ar trebui să existe un director adjunct care să ajute la organizare, dar această persoană, care este și profesor, nu are ore de dedicat acestei sarcini. Sau ar trebui să existe cineva care se ocupă de laboratoare, care să fie interesat să cumpere scaune ergonomice pentru personalul mai în vârstă, de exemplu... Ar trebui să fie și alți oameni în afară de director care să se ocupe de organizarea corectă a muncii celorlalți.

O știm cu toții, este una dintre cele mai mari probleme din școală. Fiecare profesor din spatele acelei uși are propria sa lume, ei sunt împreună cu restul clasei. Și asta e o mare problemă. Pentru că până și aceste situații de tutorat și umbră, sau pur și simplu această organizare ierarhică pe niveluri despre care am vorbit, este întotdeauna văzută ca ceva care dăunează relației dintre profesor și clasă...

Nu înțeleg de ce există gelozie sau invidie. între colegi: nu este cazul meu, dar poate pentru că aveam nevoi speciale. Sunt tehnician. În institutele tehnice există profesori tehnico-practici care lucrează mereu în prezența unui profesor teoretic. Profesorul teoretic tratează temele teoretice la clasă; odată ce un concept este dobândit, studenții și profesorul de teorie vin la laborator pentru a-l pune în practică. Așa că trebuie să interacționez cu un profesor teoretic, precum și ei cu mine. Deci nu există gelozie, această situație ne permite să ne confruntăm, să nu trăim într-o bulă. Pentru alții este greu, este gelozie, dar mai ales este frică. Este mai mult frica de a fi judecat. Dacă ne judecă studenții, acesta este un lucru, este ușor de rezolvat. Dar dacă este un coleg, atunci toată lumea se simte sub control. Apoi devine rutină și chiar și oamenii noi se obișnuiesc.

Colegii care fac prelegeri cu ușa deschisă sunt priviți cu suspiciune, ca exhibiționişti.  

Este o teamă, cu siguranță este nefondată, pentru că în patruzeci de ani, în peste patruzeci de ani de muncă, pot spune că majoritatea profesorilor sunt foarte bine pregătiți, și-au pus inima și sufletul în munca lor. Și o fac din pasiune, pentru foarte puțini dintre ei aceasta este o rezervă.

Desigur, sunt cei mai pricepuți, cei mai puțin pricepuți, cei mai motivați, cei care au mai multe cunoștințe... Dar nu este o evaluare, este un schimb.

Efectele pozitive ale măsurilor introduse

Reforma care ne-a adus autonomia școlară include timp pentru cercetare... În ceea ce privește cercetarea didactică, școlile ar trebui să fie autonome. Creăm „medii”, rețele de școli din aceeași zonă care și-au pus în comun potențialul, experiența, moștenirea lor, pentru a le împărtăși altora. Fiecare mediu (ambito) tratează diferite aspecte ale școlii: siguranță, disciplină etc. Aceasta a devenit o practică care facilitează foarte mult munca școlilor, deoarece ne permite să folosim cât mai bine puținele resurse de care dispunem. Prin crearea de rețele, puținele resurse devin suficiente pentru a oferi un serviciu.